Cum Udăm Răsadurile De Legume


Apa, subiectul meu de discuţie preferat. Nu poţi concepe o grădină, indiferent de tipul sau natura ei fără o sursă de apă. Primul lucru la care te invit să reflectezi cu atenţie când pui bazele unei grădini este să iei în calcul sursa şi cantitatea de apă de care poţi dispune.

Începând cu stadiu de răsad şi până la plantare vei afla care sunt paşii ce urmează să-i cunoşti pentru a da forţa şi vigoarea necesară răsadului tau.

Tema discuţiei noastre se referă la timpii şi cantitătile de apă ce trebuie acordate răsadului.

Pentru început îţi pot spune că apa se aplică gradual, în faze repetate, urmând să măreşti cantităţile în funcţie de cerinţe, creştere şi densitate.

Astăzi vom discuta despre mai multe categorii de răsaduri. Răsadurile din grupa plantelor termofile cât şi cele care fac parte din familia plantelor cruciferelor. Vei afla ce cantităţi de apă trebuie acordate răsadurilor de roşii, ardei, vinete, varză şi conopidă.

Cunosc dificultăţile cu care te confrunţi. Cândva am fost şi eu acolo, ca şi tine, motiv pentru care am venit astăzi în faţa ta să îţi explic cum stau lucrurile în aceasta privinţă. Trebuie să cunoşti că apa înseamnă viaţă şi este unu din cele mai importante elemente necesare dezvoltării şi creşterii plantelor.

Dacă nu ai apă nu poţi face nimic. Plantele nu se dezvoltă, nu înfloreşte, nu fructifică iar în cele din urmă vor pierii. Mai mult, timpul şi investiţiile tale pot fi considerate deja pierdute încă de la început.

Hai să vedem cum este corect să procedezi şi ce ai de făcut.

Cum Să Asigurăm Cantităţile De Apă Pe Categorii De Răsaduri Diferite 

Înainte de a trece la udarea răsadului, apa trebuie trasă, depozitată şi stocată în anumite recipiente. O vei stoca în bazine, butoaie de plastic sau alte recipiente pe care le deţii.

Important este să şti că niciodată nu trebuie să uzi răsadurile cu apă rece întrucât le poţi distruge s-au tăia cum se mai spune în termeni populari.

Lasă apa două, trei zile la aerat, timp în care se adaptează la condiţiile de temperatură din exterior.

Udă răsadurile etapizat cu cantităţi moderate de apă în funcţie de cerinţele acestora. Aici putem vorbi despre răsadurile ce tocmai au răsărit.

Atenţie: dacă răsadurile tale sunt amplasate într-o răsadniţă concepută pe o platformă cu gunoi de grajd încălzit, ai grija ca temperatura apei cu care uzi să corespundă cu temperatura din interiorul acesteia.

Cum faci acest lucru?

Încălzeşti o anumita cantitate de apă, să spunem 50 de litri şi o amesteci cu cantitatea de apă aerată, să zicem 100 de litri. Cu această apă vei uda răsadurile.

Cum vei uda? 

La inceput vei folosii cantitati moderate de apă ce nu trebuie să depăşească 10 litri pe metru pătrat. 

De ce? 

Plantele sunt mici şi au cerinţe limitate în ce priveşte apa. 

Mai mult. Trebuie să laşi timp răsadului să respire, să se înrădăcineze şi să absoarbă cantitatea de apă pe care o aplici. 

Ce se întâmplă dacă vei depăşii limita de 10 l/mp? 

Vei da naştere excesului de umiditate care este extrem de distructiv, ori tu nu ai nevoie de aşa ceva. În general răsadurile se udă odată la patru-cinci zile. 

Cu timpul, pe măsură ce acestea cresc, măreşti cantitatea de apă. Numai atât. Intervalul de timp să rămână acelaşi, de patru zile. 

Ce Intervale De Timp Trebuie Respectate ? 

Timpii reprezintă cheia succesului când vine vorba de udarea răsadurilor, iar intervalele şi cantitătile de apă sunt foarte uşor de pus în aplicare. 

Cantitatea de apă aplicată în funcţie de vârsta răsadului:
  1. la răsărire patru-cinci litri de apă pe metru pătrat. 
  2. la vârsta de şapte zile - zece litri de apă pe metru pătrat. 
  3. la vârsta de două săptămâni - între zece şi cinsprezece litri de apă pe metru pătrat. 
  4. La vârsta de o lună - cinsprezece-douăzeci de litri apă pe metru pătrat. 
Cu două săptămâni înainte de plantare reduci cantităţile de apă. Trebuie să dai şanse răsadului tău să îşi formeze partea lemnoasă a tulpinei. Această operaţie o faci concomitent cu operaţiile de călire a răsadului. 

Reţine: intervalul de timp este din patru în patru zile. Cantitatea de apă o măreşti când răsadurile au împlinit vărsta pe care am prezentat-o mai sus. 

.Fă-ţi un plan cu răsadurile tale 

Notează undeva pe un carneţel la ce dată au răsărit pentru a şti exact când să măreşti cantitatea de apă. Practic fă-ţi un calendar cu tot ce faci. Ţine răsadul tot timpul sub observaţie şi urmăreşte cum evoluează. 

Cantitatea de apă pe categorii de plante diferite 

Exemple de udare a răsadului din grupa plantelor plantelor termofile sau mai bine spus a răsadului de roşii, ardei şi vinete. 

Cum Se Udă Răsadul De Roşii

Răsadul de roşii are cerinţe mici de apă. Se spune că dacă ataşezi unui fir de rasad o mână de noroi la rădăcină şi o arunci în drum acesta se prinde. Se agaţă de pământ.

Este o plantă care se adaptează foarte uşor cu solul. Şi pe bună dreptate. Am verificat şi aşa este. Evident, tu nu vei proceda astfel. 

Am vrut să-ţi dau curaj să înţelegi că nu trebuie să îţi faci mii de griji când vine vorba despre cantităţile de apă sau sol acordate acestor plante.

Rosiile trebuie udate odată la şapte zile. Sunt plante lacome la apă. Practic cât le dai atât absoarbe, dar sunt şi foarte vulnerabile tot odată.

Plantele au tendinţă de creştere rapidă. Odată te trezeşti cu ele mari. Cum se spune în termeni populari cresc ca din apă, ca pâinea caldă.

Apa în exces, în combinaţie cu căldura este tot ce le place. Numai că nu le ajută prea mult. Există riscul vascularizării si practic tulpina crapă iar plantele cad jos la pământ.

Răsadul de roşii se udă de maxim şapte-opt ori întrun interval de 45-50 de zile. Asta presupune că îl uzi de patru ori pe lună sau odată pe săptămână.

Evită udarea răsadurilor în zile cu soare puternic. Nu de alta dar rişti să le mănezi cu mâna ta.

Udă răsadurile seara sau dimineaţa. Cantităţile de apă nu trebuie să depăşească 10 litrii pe metru pătrat.

Cum Se Udă Răsadul De Vinete

Răsadul de vinete are cerinţe limitate în ce priveşte cantităţile de apă şi se udă exact ca şi roşiile. 

Vei uda uda răsadul săptămânal cu cantităţi moderate de apă în aşa fel încât să eviţi băltirile. Patru, cinci litrii de apă pe metru pătrat sunt suficienţi. 

Mai târziu, după aproximativ 30 de zile, când răsadul are deja 4-5 frunze adevărate, udă-l prin inundare cu cantităţi moderate de apă.

De ce trebuie să faci lucrul acesta?
Frunzele vinetelor sunt foarte sensibile şi pot face făinare. Motiv pentru care nu trebuie să aplici apă pe ele. Udă la rădăcina lor. 

Dacă totuşi nu doreşti acest lucru, pregăteşte tratamente pentru a estompa făinarea. Acestea se aplică odată la şapte zile pentru tratamentele de contact. Şi odată la 21 de zile pentru tratamentele sistemice. 

Pentru prima variantă vei folosii zeamă bordeleză iar pentru cea de-a doua vei folosii ridomil.

Totuşi pentru a evita aceste probleme îţi recomand să reflectezi mai mult la metoda prezentată mai sus. 

Cum Se Udă Răsadul De Ardei

Răsadurile de ardei au cerinţe mai mari de apă în comparaţie cu răsadul de roşii sau vinete. La 4-5 zile după rasarire le uzi cu cantităţi de 7-8 litri apă pe metru pătrat.

Execuţi această operaţie timp de două săptămâni, cu udări repetate din patru în patru zile.

După treizeci de zile le uzi odată seara si odată dimineaţa. Respecţi acelaşi interval de timp. Odată la 4 zile. Respectă toate operaţiile prezentate mai sus şi nu o să ai probleme.

Trebuie sa ştii că odată ce plantele cresc pierd apa prin procesul de evapotranspiraţie. Motiv care va duce la o suplimentarea mai mare cu apă.

Reţine: cantităţile de apă prezentate se aplică răsadurilor cu o densitate de 500-600 plante pe metru pătrat. 

Tot ce ţi-am prezentat mai sus este valabil pentru acest număr de plante.

Cum Se Udă Răsadurile De Varză Şi Conopidă

Aceste răsaduri fac parte din grupa plantelor crucifere. Au cerinţe mari de apă încă de la stadiul de răsad. Se seamănă în doua etape sau mai bine spus două cicluri anuale.

Mai concret,
  1. răsaduri timpurii pentru varză şi conopidă timpurie. 
  2. răsaduri de vară pentru varză şi conopidă de toamnă. 
Răsadul Timpuriu

Aici vorbim despre luna Ianuarie şi respectiv Februarie. Răsadul se udă odată la două zile cu apă călduţă în cantităţi moderate. În prima etapă vei acorda răsadului patru, cinci litrii de apă pe metru pătrat. 

După doua săpătămâni dublezi cantitatea de apă şi schimbi timpii. Odată la patru zile. Menţii acest ritm până la plantare. 

Răsadul De Vară 

Aici discutăm despre luna Iunie. Vei uda răsadul în fiecare zi cu cantităţi moderate de apă. În timpul zilei vei acorda răsadului 10 litri de apă pe metru pătrat timp de o săptămână. După acest interval de timp le uzi odată seara şi odată dimineaţa până la plantare. 

De ce aşa? 

Temperaturile ridicate de vară duc la evaporarea apei din sol, în cazul nostru răsadniţa, lucru care ne obligă să suplimentam cantităţile de apă. 

Aceştia sunt timpii şi cantităţile de apă ce trebuie să le foloseşti dacă vrei să ai un răsad bun, viguros şi sănătos. Sper ca aceste metode să corespundă aşteptărilor tale şi te invit să experimentezi cu încredere.



Niciun comentariu

Un produs Blogger.