Cum Se Acreşte Varza De Toamnă
Ai întrebări legate de acest subiect? Cu siguranţă că ţi-ai pus de nenumărate ori această întrebare. De multe ori ai vrut să practici un astfel de procedeu şi sigur ţi-a fost frică să începi o astfel de lucrare.
Într-adevăr există aceste temeri. Teama că ai putea pierde, că ai putea strica varza şi iarna te va prinde descoperit. Dacă stricăm varza ce mâncăm la iarnă? Nu putem să acrim varza la plesneală mai bine cumpărăm.
Mai bine o acreşti cu mânuţa ta zic eu şi lasă teama deoparte. Nu este mare inginerie să bagi câteva verze la murat.
Astăzi îţi voi da un exemplu practic în acest sens. Vei observa cât de uşor este să acreşti varza.
Să o luăm mai întâi cu cel care vrea să-şi facă safteaua(să vândă varză) pe piaţă. Cu grădinarul care vrea să acrească varză masiv. După aceea voi discuta şi cu tine cel care vrei să acreşti câteva verze pentru consumul propriu.
Practic îţi vei da seama cum se procedează din ceea ce vreau să-i transmit domnului grădinar cu mai multă varză. Este similară problema. Aşa că stai atent şi află ce şi cum se face.
Cum trebuie să procedezi
În primul rând trebuie să ai spaţii special amenajate în acest sens. Beciuri, pivniţe sau bordeie pentru a ține varza la rece. Asta ca să nu se strice.
Cele trei spații trebuie să fie prevăzute cu sisteme de ventilație pentru a înlătura mirosurile neplăcute pe care le degajă varza.
Pasul doi se referă la achiziționarea recipientelor în care vei acrii varza. Butoaiele De Lemn Cu Capac şi Sacii De Folie este tot ce-ţi trebuie.
Identificarea Si Selecţionarea Celor Mai Coapte Verze
Varza se bagă eşalonat în funcţie de cât de tare este şi cât de coaptă va fi. Ce înseamnă o varză de calitate, coaptă bine? Înseamnă să fie tare, cu o culoare galben verzuie, fără urme de deteriorare.
Ce Înseamnă Urme De Deteriorare?
Să nu fie infestată cu buhă. Viermii aceia verzi care pătrund în varză din timpul verii când varza începe să aşeze foaie peste foaie. Când începe să lege. Cândva îţi spuneam cum să tratezi cultura de varză la asa manieră încât să nu ai probleme.
Viermii găuresc varza de îţi vine să o iei la fugă numai când o vezi. Deci atenţie să nu fie găurită sau ciufulită.
Ce înseamnă ciufulită?
Să nu fie crăpată sau exfoliată puternic, despre acest lucru este vorba. Te-ai prins nu?
Cel care m-a crescut îmi spunea deseori că varza noastră este ciufulită rău şi frunzele caută a vrajbă.
Adevarul este că arăta urât. Lucru pentru care o dădeam la o parte. Nu o băgam la murat. Nu de alta, dar acest tip de varză se înmoaie repede şi le strică şi pe celelalte.
Când Se Taie Varza Pentru Acrit?
Când Se Taie Varza Pentru Acrit?
Răspuns: după ce cade bruma pe ia. Atunci este varza ta bună de băgat la butoaie, ai înţeles?
Nu mai băga varză, dacă nu a lovito bruma. Nu, pentru că nu ţine mult. Nu se păstrează bine.
Nu mai băga varză, dacă nu a lovito bruma. Nu, pentru că nu ţine mult. Nu se păstrează bine.
Dacă totuşi doreşti să urgentezi problema, intră în cultura de varză şi taie masiv. Aşează verzele pe anumite spaţii şi aşteaptă să o bată bruma. După aceea o vei introduce la butoaie însă acest lucru nu îl vei face oricum.
Respectă Acest Termen - începutul lunii Octombrie în zonele mai deluroase şi începutul lunii Noiembrie în zonele de câmpie atunci când bruma îşi face apariţia mai târziu.
Să Preparăm Varza Ce Urmează Să O Băgăm La Butoaie
Curăţă varza de primele două, trei frunze si scoate-i cotorul afară. Acesta nu este bun. Decupează-l cu un cuţitaş şi dă-l afară.
Acum aşează verzele pe o folie curată. În gaura rămasă, cea care s-a creeat când ai scos cotorul introduci două linguri de sare.
După această operaţie udă sarea cu o lingură de apă. De ce aşa? Ca să nu cadă sarea jos când vei face manevre cu varza, când o aşezi în butoaie pricepi?
Mai departe. Pregăteşte butoiul, poate să fie şi o putină de lemn nu contează.
Aici vei merge pe două variante:
Prima - vei introduce sacii de folie în butoaie după care aşezi varza.
A doua - vei introduce varza direct în butoi.
Dacă nu vrei sa foloseşti saci de folie ai grijă ca Butoaiele sau Putina de lemn în care aşezi varza să fie foarte bine umflate. Să nu piardă apa.
Este destul de greu să umflii toate butoaiele. Oricum trebuie să faci acest lucru iar pentru mai multă siguranţă vei introduce în butoaie saci de folie mari. Să fie încăpători încât să copieze forma butoiului. Să ia forma acestuia.
Așează verzele în butoi cu cotorul în sus. Ai făcuto? ai ajuns cu verzele la jumătatea butoiului? Stop. Introduce doi ștuleți de porumb chiar acum, în acest moment.
De ce? Ce legătură are porumbul cu varza?
Porumbul va da o altă nuanță de culoare apei ce urmează să o introduci în butoi la final.
Zeama De Varză va căpăta un aspect plăcut. Un fel de galben pai, care va impresiona extrem de plăcut clientul tău.
Poți încerca şi cu sfeclă roşie. Aceasta va da verzei un aspect roşu profiriu extrem de tentant. Clientul va rupe butoiul de varză în două. Metaforic spus.
Mulși vor cumpăra zeama și va lăsa varza. Cu o zeamă de varză bună vei rupe norma la bani.
Multe gospodine folosesc această zeamă în loc de borș pentru ciorbe, s-a dovedit a fi extrem de eficientă.
Așadar, să umplem butoiul cu varză și să încheiem lucrarea. Ai terminat? felicitări! știam că poți.
Acum umple butoiul cu apă rece. Apă din fântână. Vezi să fie apă dulce nu sălcie.
Apoi așează două scândurele deasupra verzelor şi o greutate peste ele ca să le ţină presate.
Pune capacul deasupra și așteaptă o săptămână. După acest interval de timp gustă din varză. S-a acrit cumva?. Normal ca s-a acrit acesta este termenul, o săptămână.
Ce Urmează Să Faci?
Timp de o lună de zile vei vântura zeama verzei.
Ce înseamnă acest lucru?
Zeama De Varză Trebuie Să Fie Cât Mai Aerisită
Practic vei introduce un furtun până la fundul butoiului după care începi să bagi aer. Aerul va răscolii puternic zeama de varză și astfel se aerisește.
Poși utiliza un Compresor De Aer și astfel aerisești toate butoaiele cu varză pe care le deții.
Reține: Aerisirea verzei este cea mai importantă operație. Nu evita acest procedeu. Există riscul ca toată varza să se împuțească și să o arunci pe maidan.
Dacă nu o aerisești, zeama se va întinde și va căpăta un miros extrem de urât. Cine mai cumpără așa ceva? Nimeni, te asigur de acest lucru. Așa că atenție mare.
Dacă vei aerisii s-au vântura varza totul va fi bine.
Aspectul şi gustul ideal va lăsa loc mare de făcut bani. Toată lumea va fi mulțumită și te va trata ca pe un adevarat grădinar. Grădinar care le știe pe toate, care lucrează curat, ordonat, care impresionează de fiecare dată când scoate la vânzare produse legumicole creeate de mâna lui.
Am uitat să-ţi spun că acest produs este ecologic 100%. Asta ca să ști ce să-i spui clientului când va cumpăra de la tine.
Ca să fie bine și să câștigi bani frumoși oferă-i clientului o varză din partea mea. Și uite așa îl luăm la pachet, îl tragem de partea noastră și îl facem clientul nostru pe viață. Client declarat da?
Acesta a fost micuțul meu discurs, iar dacă ți-a plăcut lasă și tu un comentariu util. Ceva din experiențele tale. Să învățam cu toți că așa este bine și frumos nu?
Pentru că nu am vrut să las lucrurile în acest punct am făcut un material video în acest sens. Click aici ca sa vezi și tu cum stau lucrurile.
Pentru că nu am vrut să las lucrurile în acest punct am făcut un material video în acest sens. Click aici ca sa vezi și tu cum stau lucrurile.
Post a Comment