Cum Se Udă Ardeiul Kapia
Astăzi voi veni în întâmpinarea ta, cu o serie întreagă de răspunsuri, cred eu, pozitive, cu privire la etapele şi cantităţile de apă ce trebuie acordate ardeiului capia.
Vei afla cum, când şi cu ce cantităţi de apă trebuie udată această plantă legumicolă. Deasemeni, îţi voi prezenta câteva aspecte favorabile de estompare a apei. Concret, când nu trebuie să uzi ardeiul şi de ce acest lucru. Pentru că dacă nu ştiai, la anumite stadii de creştere ardeiul nu se udă. Sau chiar dacă se udă, va trebuii să şti cum să aplici normele de apă.
Şi pentru că am spus etape, află că ardeiul capia se udă etapizat, cu cantităţi moderate de apă, începând de la stadiul de răsad până la stadiul recoltării. Mai concret, până când fructele ajung la maturitate şi sunt gata de recoltat.
Primele etape de udare ale ardeiului le stabileşti încă de la stadiul de răsad. Sau mai bine spus de la prima sămânţă semănată în răsadniţă sau alte recipiente. Subiectul nostru de discuţie va pleca din alt punct, şi anume de la stadiul plantării ardeiului.
Sper să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu tine, iar ceea ce vei afla să te ajute să mergi mai departe cu frumoasa ta cultură de ardei capia.
Iată despre ce este vorba;
Prin natura lui, ardeiul este un consumator mediu de apă. Şi vreau să întăresc această idee întrucât se merge pe premiza că planta ar fi un consumator mare de apă.
Cât de mare să fie oare consumul?
Asta este dacă vrei, prima greşeală de la care se pleacă. Si spun greşeală pentru că din ce în ce mai mulţi cultivatori repetă aceste greşeli la nesfârşit. Practic se merge din greşeală în greşeală ceea ce nu este tocmai bine pentru ei.
Oare de ce se întâmplă aşa, unde se greșește?
Hai să vedem;
Aşa se întâmplă când înfiinţăm culturi legumicole după ureche, după cum ne aud urechile. Este suficient să îţi spună cineva că ardeiul consumă la apă de te dă în chin, şi tu, gata, reci la fapte.
Hai să-i dăm ardeiului apă, că aşa ştim noi, că aşa am aflat de la mamaia lui străbunicul, care era verișoară cu Pazvante Chioru. Păi de aici pleacă tot necazul. Din acest punct. Şi şti de ce?
Hai să-ţi spun cum stă treaba; nu numai că vei distruge ardeiul încă de la acest stadiu, adică la stadiul plantării, dar nici răsaduri nu vei reuşii să faci. Chiar mă întreb, ce fel de răsaduri ai plantat? Şi asta pentru că tu vei uda răsadniţa până sare seminţele afară din tocuri.
Şi şti de ce ? Ia ghici? Pentru că aşa ai aflat tu de la străbunica lui stră-stră-bunicu care spunea că ardeiul vrea apă multă frate nu glumă.
Şi uite aşa ai plecat la drum cu gândul la apă şi nicidecum la ce trebuie să faci. Aşadar prima ta grijă a fost şi va rămâne apa.
Te invit să-ţi scoţi acest filmuleţ din cap. Dacă ai putea chiar să-l laşi pe undeva pe la lada de gunoi, pentru că acest cadru nu foloseşte nimănui.
Dovada că astăzi mă întrebi, s-au ma rog vrei să afli cum se udă ardeii îmi spune că ai avut mari necazuri de-a lungul timpului. Aşa că hai să punem stop acestor metode şi să începem să aplicăm norme de apă corespunzătoare ardeiului în funcţie de cerinţele plantei la acel moment.
Cantităţile de apă distribuite la momentul plantării
La momentul plantării ardeiul are cerinţe maxime de apă. De ce aşa şi nu altcumva? Pentru că este o plantă care se prinde, se agaţă greu de pământ.
Pentru asta vei fi nevoit să-l plantezi pe vaduri sau biloane, întrucât acestea sunt captatoare mari de apă şi conferă posibilitatea de stocare a apei lângă rădăcinile plantei. Apa nu se împrăştie, rămâne pe loc, şi asigură debitul necesar pentru o perioadă scurtă de timp.
La plantare vadul sau rigola, asigură apa pentru o perioadă de 7 zile. Exact cât îi trebuie ardeiului nostru ca să se prindă de pământ. Ai înţeles? Ce mă bucur. Să vezi culturi de ardei de acum înainte, rupem norma cu el.
După ce ai plantat şi ai umplut vadurile până la creastă, aştepţi să treacă cele 7 zile, timp în care apa va fi savurată de plante şi rigole. Şti cum este, papă şi pământul apă, nu numai ardeiul. Apoi intri frumos cu sapa şi îl îngrijeşti un pic. Îl încuibăreşti, îl sapi frumos, să fie ca un ghiveci cu flori.
Ştiu ca aşa vei face. Şi nu altfel. Bun. Acum îl laşi o săptămână să respire, timp în care ardeiul se înrădăcinează.
Ce înseamnă acest lucru?
Înseamnă că radicularul ardeiului o ia la drum, în jos, către fundul pământului fireşte, şi începe să-şi întindă antenele, care, nu sunt altceva decât rădăcinile propriu zise.
Ulterior vei observa câteva modificări. Ardeiul îşi va schimba aspectul, din verde brotac, se va îngălbenii uşor. Va căpăta o culoare pal verzui.
Tu neştiind despre ce este vorba, îl mai bubui cu o normă de apă puternică, crezând că, ardeiul este pe moarte, ceea ce este total greșit.
Încă nu şti că: orice operaţie de strămutare sau mutare a ardeiului pe alte asolamente poate fi comparată cu un fel de operaţie chirurgicală.
Nu şti lucrul acesta. Şi asta pentru că pe timpul lui stră-străbunica lu tataia din Vascăuţii de Sus nu se facea operaţii. Şi chiar dacă se făceau, se făceau în viu. Încă nu apăruse anestezicul.
Dacă nu ştiai, asta faci ardeiului, îl anesteziezi. Practic îl ameţeşti cu apa până când bagi boala în el. Şi anume, putregaiul ardeiului despre care vom discuta.
Dacă ardeiul tău ar fi avut fructe nu mai luai nimic. Totul se ducea de râpă. Pentru că suntem cu el la stadiu plantării, tot se va alege praful de ceva.
Ia ghici de cine se alege praful?
De rădăcini fireşte. Excesul de apă va duce la putrezirea rădăcinilor încă de la stadiul plantării.
Efectul se va face resimţit. Tu ditamai grădinarul, te vei uita lung şi bine peste cultura înfiinţată. O vei admira de 5 ori pe zi, dar vei avea o surpriziţă.
Despre ce surpriză vorbim?
Vei vedea cu ochii tăi că ardeiul nu creşte. Clar. Nu vrea sărăcia să mai crească. Şi ce crezi că vei face? Îi mai dai o normă de apă(că asta îi lipsea) şi uite aşa distrugi totul, iar dacă ai amplasată cultura cine știe pe unde, poţi să-ţi iei bagajul şi acasă. Că şi aşa stai degeaba pe câmp.
În urma excesului de apă la momentul plantării, ardeiul va suferii transformări majore. Ca să nu spun radicale, negative. Rădăcinile vor putrezii, va face vascularizare, adică tulpina plantei va începe să se usuce, să se subţieze, frunzele se vor usca şi vor cade jos, iar în cele din urmă ardeiul va pierii.
Nu vei ramane decât cu vadurile sau rigolele goale. Iată aşadar care sunt repercursiunile la care vei ajunge.
Ce Se Întâmplă Dacă După Prima Trecere Cu Apă, Vei Lăsa Ardeiul Să Respire?
Acesta se va înrădăcina frumos, planta va începe o altă viaţa pe noul amplasament. Acesta este un moment critic la care te asigur că 60% din grădinarii pe care îi cunoşti pierd. Şi şti de ce? Pentru că nu sunt grădinari. Sunt şi ei pe acolo, pune ardei, are lumea treabă, dar nu e că au vre-o legătură cu grădinăritul.
Şi reţine că: vorbim decât despre apă, nu mai spun de altele. Păi dacă începând cu apa ai scrântit-o cu restul cum rămâne?
Ce să mai vorbim despre tratamente?
Dacă confunzi un insecticid cu un erbicid, ce se întâmplă?
Doamne fereşte să nu se întâmple dastea, ai grijă cum tratezi, vezi ce aplici pe plantele de ardei, iar când citeşti un plic cu ceva, să-l citeşti cu voce tare şi rar, ca să-ţi intre bine în cap, mesajul scris acolo pe plic.
Cunosc pe cineva care a tratat ardeiul cu erbicid, numai că acesta nu a fost cel care trebuia şi a doua zi, a terminat cu grădinăritul. Vezi dacă n-a citit cu voce tare:)
Mă rog, nu despre asta vorbim astăzi, dar am vrut sa te previn, şti cum este, spunei omului acolo, să ştie cum stă treaba cu ardeiul, că daia scri despre grădini.
Bun. Hai să vedem ce mai vorbim noi despre următoarea etapă. Care să fie aia? Păi ce mai e vr-una?Aaaaa, nu ştiam, ia so aud şi pasta. Este vorba despre pasul trei, din doi, deja prezentaţi.
Luat altfel, la o săptămână de repaus vei jumulii o plantă din pământ şi vei face câteva constatări ştiinţifice. Iată cum intrăm pe măiestrie, trecem la alte stadii, mult mai avansate, studiem planta, mai concret rădăcina plantei.
Ce urmărim cu acest concret că deja m-a luat capu?
Vrem să facem următoarea constatare: Dacă radicularul dezvoltă rădăcini albe, fragede, un soi de vinişoare fine de culoare albă imaculată, putem spune că suntem pe drumul cel bun.
De acum înainte vom lăsa ardeiul nostru să se înrădăcineze puternic. Aceste vinişoare pe care le observi, nu au nevoie de apă momentan. Trebuie lăsate să îşi capete aşa zisa parte lemnoasă, să se extindă, să se împuternicească.
De aceea se spune că; după ce plantezi ardeiul, să îl laşi puţin să ţipe după apă. Tocmai pentru acest lucru. Pentru a se înrădăcina puternic.
Vezi să nu uiţi, şi să îl laşi să ţipe vre-o lună de zile. Nu de alta dar s-ar putea să devină tenor :). Va ţipa aşa de tare după apă, de îl va auzii toţi câinii din Giurgiu.
Dacă vei uda ca haplea, aceste vinişoare atât de fine vor putrezii, iar ardeiul o va lua pe arătură. Adică va pierii. Sper că ai înţeles din acest micuţ discurs, cum stă treaba cu udatul ardeiului la momentul plantării.
Hai să trecem mai departe la momentul înfloririi şi fructificării, care şi ăsta este, ca şi primul, adică critic. De ce o fi şi ăsta critic rămâne să aflăm în cele ce urmează.
Cantităţile De Apă Distribuite La Momentul Înfloririi Şi Fructificării Ardeiului
Iată aşadar un alt moment important la care trebuie sa reflectezi cu atenţie. Indiferent de coroana ardeiului tău, de numărul de vlăstari şi flori pe care planta le-a dezvoltat, la acest moment trebuie să ştii cum să aplici norma de apă.
Primul pas este să stabileşti cu câţi vlăstari şi cu ce fructe sau număr de flori pe fiecare vlăstar în parte vei pleca la drum. Şi asta dacă vrei. Oricum planta nu va putea duce la bun sfârşit toate florile. Adică, nu toate vor fructifica. Dimpotrivă, multe flori vor avorta la acest stadiu. Vor cade jos, ca să înţelegi mai bine.
Pentru a evita acest aspect cârneşte vlăstarii şi opreşte până la 40 de fructe maxim. Şi aşa este cam mult, dar să zicem că merge. Am mai discutat despre acest aspect şi am ţinut să ţi-l reamintesc, deoarece consider că este extrem de important să şti.
Bun, acum udă vadul până la creastă. La acest stadiu vei suplimenta ardeiul cu îngrăşăminte organice naturale concomitent cu normele de udare aplicate. O normă de udare să fie de 15 l apă pe metru pătrat. Vei uda ardeiul săptămânal.
Ce trebuie să iei în calcul şi să observi?
După ce planta a fructificat să zicem 75% din totalul fructelor de pe o singură plantă, iar o parte din ele au ajuns la maturitate, adică au crescut s-au făcut mari, începi şi reduci uşor apa.
Cum reduci apa?
În următoarea săptămână vei aplica decât 10 l de apă pe metru pătrat. De ce aşa şi nu altfel?
Există riscul ca ardeiul tău să tragă apă prea multă şi să se strice. Se cofleceşte, se albeşte iar fructele vor cade jos la pământ. Deci te rog să fi foarte prudent. Bun că am lămurit-o.
Odată ce ardeiul a intrat în pârgă nu opreşti apa. Însă îl vei revigora la trei patru seri(seara) cu 4-5 litri de apă încât locul să fie uşor jilav. Doar atât. Nu mai multa apă. Şi uite aşa faci până când recoltezi ultimul ardei din frumoasa ta cultură de capia.
Acesta este tot secretul zic eu, poate mai sunt şi altele, nu este că sa oprit lumea la mine, s-au că aşa se încheie evoluţia udărilor culturilor de ardei capia.
Nu, nicidecum dragul meu grădinar. Şti cum este fiecare bordei cu câte un obicei. Eu unul de abia aştept să vorbim, să discutăm despre ape, despre ardeiaş, despre cum ai înecat tu cultura şi în cele din urmă ai intervenit promt şi-ai rezolvat-o, s-au mă rog, salvat-o, chestii dastea pricepi?
Mai departe. Ia în calcul întodeauna că apa poate ajuta, dar, poate tot atât de repede distruge culturile legumicole. Şi asta pentru că, nu numai la ardei trebuie să fi atent ci la toate culturile. Toată cheia este să şti cum să alternezi cu cantităţile de apă în funcţie de cerinţe şi gradul de creştere a plantei.
Dacă ai învăţat această lecţie te asigur că vei avea numai avantaje. Deci nu dispera culturile cu apă. Ia în calcul şi ploile. Acestea poate să te prindă pe picior greşit. Adică?
Să presupunem că; ardeiul capia a fructificat masiv. Fructele au intrat în pârgă, o parte din ele s-au copt, iar tu i-ai aplicat o normă de apă puternică, pe care o suportă s-au nu o suportă.
I-ai aplicat-o la plesneală , la ghici, şi asta ca să-i umfli cu apă. Să spunem că peste aproximativ o oră, s-au trei ore vine ploaia. Şi mai suplimentează şi aceasta cu vre-o 20 de litrii pe metru pătrat. Ce crezi că urmează?
Tot ardeiul se va strica. Va trage apă multă şi va intra putregaiul negru în el. Nu şti cum stau lucrurile? Păi hai să verificăm.
Ia un ardei şi rupe-l, desfă-l în două. Ia spune-mi ce observi?
Observi că pulpa ardeiului şi seminţele s-au înegrit. Ce mai poţi face cu el? Îl vei mai putea vinde? Cine îl mai cumpără. Nimeni te asigur de acest lucru.
Partea proastă este că; nu îl poţi face nici bulion şi asta pentru că în 48 de ore se cofleceşte şi cade jos de pe tufă. Iată aşadar cum stau lucrurile. De aceea m-am repetat şi mai mă repet în discuţii. Voi face acest lucru, de fiecare dată când trebuie să te anunţ că trebuie să fi prevăzător.
Ţi-am scris acest articol, într-un moment în care ardeii tăi au ajuns deja la maturitate. O parte au intrat în pârgă şi urmează să se coacă masiv. Te rog să reflectezi cu atenţie şi să ai grijă cum distribui apa la acest moment. Moment pe care vreau să-l întăresc şi să-l numesc Critic.
Sper că ceea ce ai aflat astăzi, să te ajute să mergi mai departe şi să finalizezi frumos cu această cultură. Să poţi scoate la rampă ardeiul capia care este atât de căutat si atât de dulce. Are un preţ de piaţă extrem de atrăgător şi se vinde ca pâinea caldă.
O astfel de cultură legumicolă te umple de bani. Dar pentru a se întâmpla aşa, trebuie să respecţi paşii ce i-am prezentat de fiecare data când a venit vorba despre ardei.
Succes !
Post a Comment